aşa da!

după o conversaţie avută la telefon prin care ne-am stabilit ora cafelei... o treabă involuntară s-a ivit în mintea-mi.

mă şi uitam pe la tv şi vedeam acele imagini pasagere în care Clujul o păţise din cauza unei furtuni mai neobişnuite, ce-i drept.

îmi treceau prin gând destine ce se confruntau fiecare cu o iminentă stare catastrofică. oameni care din senin s-au trezit, mai ales în această plină criză - falsă sau ne. - cu obligaţia de a-şi repara pagubele.

iar dincolo de toate , brusc imaginea mi s-a dus către un bloc, pe mărăşeşti undeva, la un etaj, ea abia trezită, vorbită cu mine la telefon, alături de el - acea siluetă pe care o tot vede în fiecare siluetă atunci când ne bem cafeaua.

ei doi, fără să aibă nici un habar că pe afară plouă de ore întregi. ei îmbrăţişaţii !

bravo măh! mi-am spus. aşa da!